vineri, 23 septembrie 2011

Please remember

                   Te rog  nu incerca, nu incerca sa explici ce nu poate fi explicat, ce rost ar avea atunci? Plangi... obrajii tai sunt plini de urme de lacrimi, unele praspete iar altele vechi, as vrea sa le pot sterge asa ca incerc sami duc manuta minuscula spre obrazul tau cel umed. Dar tu te sperii , tresari si in urmatorul moment te dai doi pasi in urma, incremenesc doar ca sa incerc sa zambesc putin pentru a-ti arata ca nu ai de ce sa te temi. Inca am acea privire inghetata, dar nu din cauza reactiei tale, ci din cauza ca stiu prin ce treci. Da poate acum daca ti-as spune nu m-ai crede , dar , da... acum ceva timp eu eram cea care tresarea la cea mai mica atingere, la cel mai mic gest al unei persoane. Ma temeam, cine ma putea invinovatii?
                 Poate multi ar forma in mintea lor raspunsul , "nimeni" ei bine acel nimeni avea sa devina din gura mea cineva,  si nu doar unul, ci mai multi asemeni lui/ei. Mereu a fost asa, mereu va fi...poate va fi si mai rau, cine stie...? Ma intreb  cine oare a privit vreodata o persoana care parea trista si sa se intrebe , " Oare e bine?" ...Nu multi presupun, nu atatia cati ar trebui, nu destul incat sa aiba curajul sa intrebe .... nu destul de multi intrucat sa si reuseasca sa salveze pe cineva din agonie.
Nu-mi caut scuze , la randul meu puteam sa ajut pe mai multi, din pacate , am ajutat doar cunoscuti, dar, ma intreb mereu , oare cum de eu am fost in stare sai ascult pe ei, si sai ajut , iar altii pe mine nu?...Dar deja stiu raspunsul demult, incercam sa ajut persoanele alea pentru ca nu vroiam sa ajunga cum eram eu, sau poate mai rau. Da am fost candva genul de persoana care nu multa lume l-ar considera  okay , nup, eram mereu trista, mereu singura , mereu cu gandul la sfarsit in loc sa ma gandesc la un nou inceput,  eram singura si nimeni nu observa asta, .... parintii plecati, eu singura intrun oras mare, cu toate problemele parintilor pe capul meu, da pentru un =copil de 14 ani e destul de greu sa renunte la jocuri si sa incalte viata de adult. Dar am facut-o si pe asta, si trebuia sa urmez si regulile de adult, Fi Puternic, afiseaza o fata dura chiar daca  suferi inauntru, uita  ratiunea si gandestete doar la binele tau si al familiei tale. Si asta am facut....pana cand uitasem intr-un sfarsit cine eram, pana cand uitasem sa zambesc , pana cand uitasem de mine.
    Dar eu am avut noroc, Se pare ca un inger a avut grija sa-mi reaminteasca ca nu e necesar sa fiu adult in trup de copil, mi-a demonstrat ca e ok sa plangi cand e prea mult, mia aratat ca e ok sa lasi un prieten sa te consoleze cu o imbratisare.
Asa ca si eu Spunanduti tie asta, nu am sa renunt pana nu am sa vad lacrimile alea sterse, nu am sa renunt pana nu am sa vad  ca "iti amintesti " ca inca esti om.
   Lumea nu are sens, si uneori simtim ca suntem prea mici ca sa luptam sa o facem mai buna, dar daca mai multi oameni mici se aduna la un loc, Vor fi ceva mai mare:) .
Cu Drag Andra

Un comentariu:

  1. multe lucruri nu au sens in zilele noastre...
    multe lucruri nu vor avea niciodata un raspuns..
    dar asa e viata :) plina de sens cateodata si fara sens altadata..
    Tu doar ai grija sa te mentii la mijloc, caci asa e cel mai bine :)
    P.S. poti scrie mai mare !? e foarte greu sa te citesc..

    RăspundețiȘtergere