I've seen love dying before Christmas

Ati crezut ca e o postare fericita ,  ei bine nu e , cu tot craciunul si spiritul lui ,  cred ca singura mea dorinta de craciun din ziua de azi  , ar fi sa se termine.
Stiti ,  sunt in Paris ,  oras vestit pentru povestile de dragoste eterne si pentru romantismul sau , insa in iarna asta inima unor oameni speciali pentru mine ,  s-a racit. In 23 de ani inteleg ca dragostea se diminueaza ,  ca dragostea se imparte intre copii si sot, dar am aflat si ca dragostea in tot timpul asta ,  piere.
 Un sentiment  atat de rece si chinuitor iti ia captiva inima si nu o mai lasa sa gaseasca rezolvarea. Cand in trecut iubirea rezista aflu zilnic ca acum piere ,  din motive stupide ,  puerile ,  certuri nemultumiri adunate la un loc si nediscutate de cuplu,  la un momentdat  ,  acestea devin prea mult si ii instraineaza si pe cel mai iubitor cuplu.
As vrea sa spun ca dragostea gaseste mereu o cale ,  sau poate as vrea ca sa mi se spuna asta acum ,  dar in cei 22 de ani ai mei de viata ,  nu am vazut inca destula daruire dragostei la un cuplu tanar ,  am vazut dragoste la bunicii mei ,  care nu stiau sa respire unul fara  altul ,  si poate cateva exceptii ,  insa niciunul recent.
As vrea sa spun ca in preajma acestui frumos anotimp ,  oamenii invata sa iubeasca din nou ,  dar am citit atatea postari ale unor oameni care spuneau ca nu mai simt ca e craciunul ,  si trist e ca ii inteleg perfect  ,  nu e zapada ,  oamenilor nu le mai pasa unii de altii,  sarbatorile inseamna doar certuri ,  prajiturile sunt comandate pe net ,  cadourile sunt noua metoda de ati arata grosimea portofelului...totul e atat de gri...
As vrea sa spun ca in toata atmosfera asta rece  sar putea incalzi unele inimi ,  dar ale persoanelor mele dragi,  caci leam vazut iubirea ,  am vazut si daruirea ,  dar acum nu vad decat doi oameni straini care locuiesc impreuna din necesitate.
Ce spuneti voi mai vedeti speranta ,  acolo unde nici macar cuplul nu o mai are?

Mai multe ganduri si ceva invatat azi

1000 de vise inchise intr-o valiza ascunsa sub patul meu . Atatea poze am adunat cu toate locurile grozave care le-am vizitat sau as dori sa le vizitez intr-o zi cu soare.
Ce mi sa parut cel mai frumos ,  ar fi orasul Los Angeles  ,  un oras al ingerilor ,  atat ca numele nu-i descrie atat de bine pe locuitori. Insa cumva intr-un mod ciudat , viata orasului plina de nereguli ,  agitatie si ciudatenii mi se pare atat de fascinanta. Oameni plini de imaginatie ,  locuri cu o istorie atat de vasta ,  arhitectura veche ,  si micile lacase ascunse in subteran ,  sunt un mediu perfect pentru toti iubitorii de necunoscut si aventura .
Nu pot sa spun ca acum locul in care ma aflu e un loc rau ,  insa nu are nimic palpitant. Oamenii judeca orice , pe oricine si critica tot ce este diferit de banala lor manea si muzica populara.
Inteleg fiecare cu gusturile lui insa nu imi spune nimeni pe ce muzica sa dansez sau ce sa cant . Cu atat mai putin muzica stupida fara sens ,  plina de mesaje tampite care nu le-as recomanda noii generatii de "asa aud asa fac pentru ca o pseudovedeta autohtona de la noi face acelasi lucru"  . Atentie parintilor copilasii vostri sunt in pericol, nu-i mai rasfatati cu iphone si tableta ci luatile o carte . Nui duceti in vacante scumpe mai bine iesiti impreuna prin parc si vorbiti despre viata lor. Lear prinde bine o discutie cu un om cu experienta. Asa ca facetiva treaba dragi parinti. Banii aduc fericirea dar nu creaza din odraslele voastre oameni de calitate. Ci simplu umple tara de alte progenituri alintate.

Self ...be strong

Am avut un vis ,  unul urat care se tot repeta  si numi da voie sa dorm .  Oricum  as incerca sa scap de acel cosmar ,  ramane mereu in interiorul meu , nu se sfarseste niciodata,  ba chiar devine mai urat .
  Mi-am dorit sa nu fie legat de ceva din trecut ,  miam dorit sa dau uitarii totul ,  si sa ma simt bine in casa copilariei ,  insa acum ,  parca ar fi o casa a groazei. Casa in care am avut parte de 13 ani de groaza ...iar happy moments sau pierdut printre sirurile de lacrimi imprastiate pe obrajii mei. Ati simtit vreodata o disperare atat de mare incat sa nu va lase sa dormiti? Disperarea aia in care frica va cuprinde in ghearele ei reci si nu va mai da drumul ,  si va sufoca pe rand putin cate putin? Ei bine ...asta simt ...simt ca gura mea de aer e departe de casa asta , desii e un loc frumos ,  la tara , cu aerul proaspat , peisajul frumos al unei mici livezi si o vale adanca inconjurata de copaci cu crengi lungi si solide.
  Datorita unor intamplari din trecut ,  am ramas cu sechele... desii nu am vrut sa recunosc pana acum ... am fost la un psiholog,  o buna bucata de timp defapt...a fost singura mea salvare ,  fiind sezlongul ala portocaliu si servetelele doamnei psiholog umplute de lacrimile mele in timp cemi povesteam asa zisa copilarie ,  perioada aia care as fi preferat so numesc dulce sau placuta ... pentru mine a fost un cosmar. Nu ma intelegeti gresit ,  am fost si eu copil , cu tot cu gasca de prieteni ,  jocurile etc...insa nu a durat mult . A durat 5 ani, niste amintiri dulci magnifice ... insa in vara cand aveam 5 ani jumatate ,  totul sa schimbat... o persoana foarte draga mie a trebuit sa plece ,  undeva unde durerea si boala sa nu-l incerce . A murit ...si totodata cu el sa dus si o parte din mine.  My happy part. Am simtit ca ma inec de plans,  ca nu mai pot respira .. dar mai presus de toate , ma-m simtit singura, pustiita .
Dupa ce el a plecat , la scurt timp a venit cineva si de atunci mia inceput cosmarul...aproape ca nu pot nici scrie detaliat ce , dar am sa spun cuvinte scurte ,  cei care leau experimentat sigur stiu la ce ma refer: batai ,  scandaluri, lacrimi ,  cineva sa te stranga de gat incat sa iti opreasca respiratia, ridicatul de jos ,   palmele ...iar apoi inghititul in sec ,  stersul lacrimilor si pregatitul pt o noua zi care sa te aduca mai aproape de  scaparea de cosmar. Plecatul. Am incercat si asta dar ... nu prea a mers ,  ma urmareste continuu, cosmarul apare si dispare si lasa in urma o senzatie sfasietoare,  o strangere in piept dureroasa, care te ineaca.
 Datorita psiholoagei stiu cum se numeste acum, trauma, un cuvant asa urat, speram sa nu trec prin asa ceva niciodata, dar cand am primit la finalul terapiei raspunsul ,  am aflat ca am destule de dus, sufar de depresie ,  insomnie cronica ,  anxietate ,  atacuri de panica si  paranoia.
Toate astea din cauza unui singur om ... insa nu am sai spun identitatea ,  ci doar ca e ruda cu mama.
As fi vrut sa ma fac bine ,  si am incercat , ba chiar inca incerc desii uneori mai dau gres ,  cam ca si acum cand simt strangerea aia in piept si nu pot dormi desii e aproape doua :))) . Dar candva sper sa se termine, si sa iasa soarele si pe strada mea
 Nu vreau sa ma plang dar aveam nevoie sa ma descarc, speram ,  sau sper ca cineva sa ma inteleaga. Iar daca cineva-ul acela a simtit sau simte cea ce simt eu ,  vreau sai spun ca il inteleg.
Vreau sa dau un sfat persoanelor care au trecut sau trec printr-o parte din ce am enumerat mai sus. Fiti puternici,  incercati sa nu faceti greseala sa lasati problemele sa se adune,  ele va distrug atat de tare incat e foarte greu sa mai fiti reparati. Am facut greseala asta iar acum platesc pentru ea . Si am sa platesc mult inca ,  asa ca macar vazand cea ce am scris si regasinduva macar intro parte ,  incercati sa nu faceti ce am facut eu. Incercati sa va salvati,  pentru ca la sfarsit veti realiza ca va sunteti atat cel mai bun prieten dar si cel mai mare dusman

Ce poate sti o inima

Ce poate sti...ei bine la inceput cunoaste curajul,  cand ai vrea sa faci orice fara sa te gandesti ca ai putea pati ceva sau ca teai rani , cand nu conteaza ca iti zgarii genunchii ci pur si simplu  conteaza sa faci cat mai multe lucruri , sa incerci orice.
  Mai stie si curiozitatea , cand inima vrea sa afle definitia tuturor lucruri care le simte , si pune prin intermediul vocii pune  milioane de intrebari , cu riscul de a ramane fara raspuns , sau poate ca va afla raspunsul in timp  , inima isi pastreaza curiozitatea. Isi mai pastreaza si sinceritatea , modestia , si fragilitatea mai ales.
Da inima noastra fragila ne face cele mai multe necazuri uneori. De la caldura care ne face sa o simtim cand suntem fericiti , indragostiti,  pana la tristetea  cand pierdem o persoana si durerea . Toate astea , ne fac sa realizam , cat de puternica si totusi atat de fragila ne e inima.
   Un prieten mia spus candva ca inima de la o anumita varsta incepe sa-si  piarda resursele , ca oferim atatea particele din ea atator persoane incat dupa un timp noua nu ne mai ramane nimic , iar atunci avem nevoie de un timp sa ne refacem resursele inimii.
Stiu ca aceasta postare vine dupa o pauza  lunga insa din pacate la fel cum am spus mai sus , si resursele inimii mele la un moment dat sau golit. Iar in loc de inima simteam doar un gol imens si o durere care ma coplesea.
In aceasta luna de mai  in data de 9 , acum doi ani mi-am luat adio de la persoana care ma crescut de cand eram doar un ghemotoc de fata. Un copil mititel si foarte incapatanat, si totusi  cat eram de dificila  batranica mea dulce a avut grija de mine ... imi spunea povesti, imi canta cantece , doine frumoase de dor , dar in acelasi timp ma invata cum sa ma formez ca om. Sub ochii ei am crescut , chiar si dupa ce parintii mei au plecat la munca in strainatate ea a fost acolo mereu cu o vorba buna si o imbratisare calda care sa-mi reaminteasca ca ea e acolo. Dar batranica mea s-a imbolnavit , iar ingerul ei sa o scuteasca de suferinta a luat-o intr-o seara cu el.
  De ce am numit postarea "ce stie inima" deoarece  inima e un organ al corpului extrem de important , insa desii nu am crede inima stie cand suferim , bate mai tare sau mai incet  in functie de stare  , uneori simtim ca bate atat de tare incat ne va iesii din piept  , alteori simtim cum se frange si doare atat de tare ca vom muri , alteori pur si simplu se opreste , insa pana atunci ar trebui sa stim cum sa 'ne consumam  resursele inimii' inteligent.