Am avut un vis , unul urat care se tot repeta si numi da voie sa dorm . Oricum as incerca sa scap de acel cosmar , ramane mereu in interiorul meu , nu se sfarseste niciodata, ba chiar devine mai urat .
Mi-am dorit sa nu fie legat de ceva din trecut , miam dorit sa dau uitarii totul , si sa ma simt bine in casa copilariei , insa acum , parca ar fi o casa a groazei. Casa in care am avut parte de 13 ani de groaza ...iar happy moments sau pierdut printre sirurile de lacrimi imprastiate pe obrajii mei. Ati simtit vreodata o disperare atat de mare incat sa nu va lase sa dormiti? Disperarea aia in care frica va cuprinde in ghearele ei reci si nu va mai da drumul , si va sufoca pe rand putin cate putin? Ei bine ...asta simt ...simt ca gura mea de aer e departe de casa asta , desii e un loc frumos , la tara , cu aerul proaspat , peisajul frumos al unei mici livezi si o vale adanca inconjurata de copaci cu crengi lungi si solide.
Datorita unor intamplari din trecut , am ramas cu sechele... desii nu am vrut sa recunosc pana acum ... am fost la un psiholog, o buna bucata de timp defapt...a fost singura mea salvare , fiind sezlongul ala portocaliu si servetelele doamnei psiholog umplute de lacrimile mele in timp cemi povesteam asa zisa copilarie , perioada aia care as fi preferat so numesc dulce sau placuta ... pentru mine a fost un cosmar. Nu ma intelegeti gresit , am fost si eu copil , cu tot cu gasca de prieteni , jocurile etc...insa nu a durat mult . A durat 5 ani, niste amintiri dulci magnifice ... insa in vara cand aveam 5 ani jumatate , totul sa schimbat... o persoana foarte draga mie a trebuit sa plece , undeva unde durerea si boala sa nu-l incerce . A murit ...si totodata cu el sa dus si o parte din mine. My happy part. Am simtit ca ma inec de plans, ca nu mai pot respira .. dar mai presus de toate , ma-m simtit singura, pustiita .
Dupa ce el a plecat , la scurt timp a venit cineva si de atunci mia inceput cosmarul...aproape ca nu pot nici scrie detaliat ce , dar am sa spun cuvinte scurte , cei care leau experimentat sigur stiu la ce ma refer: batai , scandaluri, lacrimi , cineva sa te stranga de gat incat sa iti opreasca respiratia, ridicatul de jos , palmele ...iar apoi inghititul in sec , stersul lacrimilor si pregatitul pt o noua zi care sa te aduca mai aproape de scaparea de cosmar. Plecatul. Am incercat si asta dar ... nu prea a mers , ma urmareste continuu, cosmarul apare si dispare si lasa in urma o senzatie sfasietoare, o strangere in piept dureroasa, care te ineaca.
Datorita psiholoagei stiu cum se numeste acum, trauma, un cuvant asa urat, speram sa nu trec prin asa ceva niciodata, dar cand am primit la finalul terapiei raspunsul , am aflat ca am destule de dus, sufar de depresie , insomnie cronica , anxietate , atacuri de panica si paranoia.
Toate astea din cauza unui singur om ... insa nu am sai spun identitatea , ci doar ca e ruda cu mama.
As fi vrut sa ma fac bine , si am incercat , ba chiar inca incerc desii uneori mai dau gres , cam ca si acum cand simt strangerea aia in piept si nu pot dormi desii e aproape doua :))) . Dar candva sper sa se termine, si sa iasa soarele si pe strada mea
Nu vreau sa ma plang dar aveam nevoie sa ma descarc, speram , sau sper ca cineva sa ma inteleaga. Iar daca cineva-ul acela a simtit sau simte cea ce simt eu , vreau sai spun ca il inteleg.
Vreau sa dau un sfat persoanelor care au trecut sau trec printr-o parte din ce am enumerat mai sus. Fiti puternici, incercati sa nu faceti greseala sa lasati problemele sa se adune, ele va distrug atat de tare incat e foarte greu sa mai fiti reparati. Am facut greseala asta iar acum platesc pentru ea . Si am sa platesc mult inca , asa ca macar vazand cea ce am scris si regasinduva macar intro parte , incercati sa nu faceti ce am facut eu. Incercati sa va salvati, pentru ca la sfarsit veti realiza ca va sunteti atat cel mai bun prieten dar si cel mai mare dusman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu