Stiti , sunt in Paris , oras vestit pentru povestile de dragoste eterne si pentru romantismul sau , insa in iarna asta inima unor oameni speciali pentru mine , s-a racit. In 23 de ani inteleg ca dragostea se diminueaza , ca dragostea se imparte intre copii si sot, dar am aflat si ca dragostea in tot timpul asta , piere.
Un sentiment atat de rece si chinuitor iti ia captiva inima si nu o mai lasa sa gaseasca rezolvarea. Cand in trecut iubirea rezista aflu zilnic ca acum piere , din motive stupide , puerile , certuri nemultumiri adunate la un loc si nediscutate de cuplu, la un momentdat , acestea devin prea mult si ii instraineaza si pe cel mai iubitor cuplu.
As vrea sa spun ca dragostea gaseste mereu o cale , sau poate as vrea ca sa mi se spuna asta acum , dar in cei 22 de ani ai mei de viata , nu am vazut inca destula daruire dragostei la un cuplu tanar , am vazut dragoste la bunicii mei , care nu stiau sa respire unul fara altul , si poate cateva exceptii , insa niciunul recent.
As vrea sa spun ca in preajma acestui frumos anotimp , oamenii invata sa iubeasca din nou , dar am citit atatea postari ale unor oameni care spuneau ca nu mai simt ca e craciunul , si trist e ca ii inteleg perfect , nu e zapada , oamenilor nu le mai pasa unii de altii, sarbatorile inseamna doar certuri , prajiturile sunt comandate pe net , cadourile sunt noua metoda de ati arata grosimea portofelului...totul e atat de gri...
As vrea sa spun ca in toata atmosfera asta rece sar putea incalzi unele inimi , dar ale persoanelor mele dragi, caci leam vazut iubirea , am vazut si daruirea , dar acum nu vad decat doi oameni straini care locuiesc impreuna din necesitate.
Ce spuneti voi mai vedeti speranta , acolo unde nici macar cuplul nu o mai are?
